Despre bame

Jamie Oliver, care știe despre Europa cam tot atât cât știu și americanii, a descoperit bamele. Ni le-a prezentat într-o singură rețetă, cu titlul de „chestii exotice” care se găsesc în… Jamaica.

Interesant e că le-a tocat cubulețe (fără să le opărească) și le-a azvîrlit  alături de alte legume în cratiță.

Nici nu mai știu ce rețetă era, căci șocul a fost mare… 😀

Advertisements

Zimmern despre noi

Andrew Zimmern, într-unul din episoadele seriei „Bizzare Foods” (in America, parcă), se afla aproape de podul Golden Gate din San Francisco, alături de un localnic, la pescuit. Pescuiau nu știu ce specie locală – și Zimmern l-a întrebat pe localnic care a fost cel mai mare exemplar pescuit. „Unul de 3,5 kilograme” zice omul (kilogramele au fost transformate la traducere). „De fapt, erau 3 kile și ceva, dar am rotunjit”, a adăugat el.

Zimmern, zâmbit complice, zice „Ai rotunjit… cu ajutorul arbitrilor români!”

Boza, raki & kaymak

Ca să fii traducător pentru travel channel nu e de ajuns sî fii incult. Trebuie să fii și idiot.

Un episod al, de altfel, foarte interesantului serial „Booze traveler”  (tradus „Băuturi din toată lumea”), Jack Maxwell ajunge la Istanbul și face un fel de catalog al băuturilor mai mult sau mai puțin alcoolice pe care le beau localnicii.  (Văd că a început serialul cu dreptul, fiind chiar primul episod 😀 )

Ei bine, rachiul e „tradus” în românește „raki” (devenind și țeapăn: „o aromă a raki”), braga e tradusă „boza” (numele turcesc al bragăi), caimacul e tradus „kaymak”…

Înțeleg să nu le știi pe toate (deși mă îndoiesc că personajul n-a auzit cele trei denumiri pe la noi  – sau crede că e vorba despre altceva? cât de imbecil să fii?), dar nu înțeleg să fii idiot și putoare încât să nu cauți…

Covrigi

Azi e ziua covrigilor din aluat fiert – la americani, nu la noi, deși la noi covrigii de Brașov sau de Buzău (după caz) au fost mereu „la modă”, tot un fel de haleală națională. Țin minte – cei ca un cerc erau 80 de bani bucata (fie că erau cu mac sau cu susan) – buni iarna, la ceai cu rom, ceilalți, mai dichisiți, erau 1 leu bucata.

Acum e plin orașul (a fost și mai plin, dar… cum toate au un apogeu, apoi decad, covrigăriile cu „covrigi gigant” și alte cele s-au împuținat; așa s-a petrecut cu, de pildă, tonetele cu vață pe băț – acum nu mai sunt decât prin Cișmigiu și, poate, Herăstrău, apoi cu Fornetti – dar asta și din cauză că și-au bătut joc de rețete și nici nu găseai ce doreai).

Așadar, e plin de covrigării -dar lipsește ceva. Multă vreme nu mi-am dat seama ce anume, până am văzut un episod al serialului lui Andrew Zimmern, dedicat „emblemelor culinare” ale New York-ului. Acolo am văzut niște scene ce-mi erau cunoscute: cum se fac covrigii.

La covrigăriile de azi tocmai asta nu vezi, deși spectacolul e fascinant.

La capătul străzii Mendeleev înspre Piața Romană, peste drum de berăria Turist, prin anii 70 (și 80, poate?) era o covrigărie celebră – veșnic cu o coadă imensă. Avea un cuptor imens (de ce nu a mai fost valorificat și mai târziu) și, pe niște lopeți lungi, de lemn, erau puși covrigii scoși din oala în care au fiert (o oală uriașă) și tăvăliți, pe o latură, prin amestecul de sare cu mac sau cu susan, lopata intra (mânuită de câte un ins fără teamă de foc) în cuptorul imens, erau depuși pe lespedea de acolo și, imediat, erau săltați, dintr-o mișcare, cei 15 sau 20 de covrigi de alături, gata copți și aruncați în coșul mare, din nuiele, învelit cu un ștergar gros, care era aproape de vitrină, să fie vânduți. Nu se puneau în pungi, se înșirau pe o sfoară. Coada era imensă, dar mergea relativ repede și nici nu simțeai dacă dura mai mult, că aveai la ce să te uiți.

Acum, nu știu unde se fac și cum se fac covrigii – dar lipsește exact spectacolul, cel mai bun agent de marketing.

Ceva bun

tv paprika are un concurent serios: euforia tv (emisiunea „Ceva bun”). Că traducătoarea e tămâie în ale gătitului – să zicem… dar e greu să întrebe pe cineva care știe despre ce e vorba sau să caute pe Internet?
Aluatul „de choux”-uri, zice ea, „cunoscut sub numele de aluat pufos de choux-uri”… – adică aluat opărit, dar i s-o fi părut un barbarism… Trec și peste „denumire”, căci la noi nu i s-a spus niciodată „aluat de choux-uri” (poate, cel mult, „aluat de eclere”).
Apoi ne spune că făina trebuie încorporată toată deodată (ceea ce e corect), după care adaugă. „durează un minut pentru ca făina să se coacă”…

Apoi inrtervine și spinjoasa problemă a pronunției în limba franceză. N-a auzit neam de numele Honoré, așa că pronunță „Onor”. Sigur, pentru dumneaei, Balzac e „Onor dio Balzac”. Prăjitura Saint Honoré e pocită așijderea: zice „gato” (bine că pune accentul pe „o” 😉 ), dar sfântul (conform modei universale din televiziunile noastre) e pronunțat în stil spaniol, „san” și iese varza (chou 😀 ) perfectă: „gato san onor” …

În fine, bombonica de pe…, pronunția numelui unui tort compozit, „Croque-en-bouche”. Am fi putut auzi măcar un „crocambuș”, nu? Nu. Auzim (repetat) „crocombuș” 😀 😀 😀

Un alt fel de…

… supă-cremă… sau gaspacho… sau …

În fine, roșii cu brânză.

4 roșii potrivite (din cele țuguiate, de pildă) și o feliuță (un dreptunghi cu laturile de 3/4 centimetri și grosimea de până într-un centimetru) de telemea (de vacă, mediu sărată) ținută la frigider ca să fie rece. Se taie roșii e în jumătăți, se curăță cotorul și se mai taie în sferturi, punându-se în blender. După 2 sau 4, se pune și felia de brânză, ruptă în bucăți, apoi se pune ce-a mai rămas din roșii. Se blenduiește bine, (se poate folosi și blender de mână) până nu mai rămân bucăți din pielița roșiilor, și se toarnă tot într-un castron. Se poate orna cu ce verdeață vrem.

Mostra din fotografie e făcută înainte de ornare  -când ne-am amintit era deja cam târziu.

Minunată 🙂

20150614_092956

Shakshuka universa(ti)lă

Cineva, pe facebook, a postat un link: 19 rețete evreieiești care nus humus. Interesant, zic, hai să vedem…

0

Seria murmătoare de fotografii ar putea să n-aibă nevoie de nici o explicație.

Capture

Am vrut să aflu vreo rețetă. Primul pe listă: Jamie Oliver… Ce zice?

2

Bine, zic, ia să văd dacă înseamnă ceva și cum se scrie, de fapt, la noi (cu grafie românească). Ha?!

3

Swahili?

Bine, zic. Să caut direct pe Google, cu cheia secretă: un cuvânt românesc, apoi cel… universal. Am găsit blogul lui Adi Hădean.

Ce zice acesta: „Shakshuka este originară din Africa de Nord, și este gătită tradițional în Tunisia, Liban, Algeria, Maroc, Egipt, dar este înrudită și cu unele feluri de mâncare din Turcia și sudul Spaniei. Eu am mâncat-o pentru prima dată în Tel Aviv (nu la faimosul restaurant Dr. Shakshuka din portul vechi, ci la o tavernă oarecare în oraș)”

(articolul „Shakshuka cea fotogenică” – citiți-l, merită)

Dar dacă vreți și rețeta de pe postarea inițială, iat-o:

4 5 6

Bleah…: CNA, Caroli, Meda…

Există vreo posibilitate legală de a refuza plata din banii noștri a întregului personal CNA?
Nici măcar porcăriile fățișe nu-s taxate: cum e posibil să vedem două reclame în care sunt folosiți copii (prima încălcare a legii) care promovează cu entuziasm un produs complet nesănătos pentru cei micim (crenvurști – a doua încălcare a legii)?
Salvarea vine doar din plescăiturile și molfăielile care se aud în ambele inepții, care zgomote-i fac pe virtualii cumpărători să se orienteze către plicurile de bicarbonat

Gogoși delicioși și cornùri minunate

Licențe poetice marca tv paprika: când vine vorna despre cornuri, accentul se pune pe „u”. Nu doar cornùrile sunt re-inventate, ci și gogoșile, care-s variabile, după cum a avut chef traducătorul sau traducătoarea: în aceeași frază e vorba despre gogoși delicioși care-s tot aia cu gogoșile simple. Caști ochii disperat/ă, unde-s gogoșile și unde-s gogoșii, că-s toți/toate în același castron.