„Am descoperit cuscusul in urma cu un an si de atunci m-am indragostit de aceasta cereala cu origini orientale. ” stă scris pe blogul domnișoarei Andreea Raicu, de unde reiese că ea (sau cea care semnează articolul? tot o Andree) a avut o copilărie grea: n-a putut vedea lanurile de griș din țara noastră, pentru că părinții o țineau încuiată în casă, cu ochii legați și urechile astupate. A crescut visând la unduirile lanurilor întregi de făină și de uruială. Ajunsă la o vârstă la care a putut vedea lumea, a descoperit cu bucurie cerealele orientale (Africa de Nord aflându-se, evident, în cel mai pur orient posibil), între care, la loc de frunte, se află cuscusul. Strămoș al recoltelor bogate de griș din Europa, cuscusul are parte de o nefericită prezentare – atât pe orice cutie/pungă/pachet în care e ambalat, cât și în nemernica Wikipedie, unde zice că e un fel de griș făcut din varietatea de grâu dur de calitate superioară. Nasol.
Despre haleală 